Ce este impozitul?

De multe ori mi-am pus întrebarea: ce este impozitul pe proprietate? .

În Constituție, este stipulat faptul că dreptul meu de proprietate este garantat de către stat. Cu toate acestea, statul, garantul, îmi impozitează proprietatea care ar trebuie să fie inalienabilă. Mai băbește spus: statul îmi condiționează dreptul la proprietate prin obligația de a plăti un impozit, deoarece, în cazul neplății, această proprietate îmi poate fi confiscată prin alte forme decât acelea prevăzute de constituție, cum ar fi exproprierea în interes național. Prin urmare, dreptul de proprietate nu este garantat de stat, ci este o iluzie.

Statul este în drept să impoziteze bunurile mobile și imobile care se află pe solul său. Statul are dreptul constituțional să exploateze subsolul unei proprietăți private și asta în urma unei juste despăgubiri. Dar de ce impozitează statul bunurile mobile? Mașina este un bun mobil pentru care plătești taxe și impozite de la cumpărare până la radiere: Taxă de primă înmatriculare, rovinietă, asigurare.. etc. De ce se ia și impozit pe mașină care este o proprietate privată mobilă? Care este diferența între o mașină și o cămașă?

Care este legea care permite statului să impoziteze proprietatea?

Iată ce informație am găsit: https://ro.wikipedia.org/wiki/Impozit

Prin urmare statul, prin reprezentanții săi: Parlament și Guvern, precum și Administrațiile locale, pot crea impozite… respectând aceeași lege fundamentală care este CONSTITUȚIA. Iată ce prevede ARTICOLUL 56
(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.

Ca o concluzie: Aceeași CONTITUȚIE care îmi garantează așa zisul drept la proprietate, mă obligă să respect obligațiile survenite din legi organice, hotărâri de Guvern sau ale Administrațiilor locale, în caz contrat, privându-mă de proprietate. Singura soluție, modificarea constituției.

 

Alexandru Petria sau Unde-i baba să-i rup laba?

 

Ne privește pe sub cozorocul unei șepci care ne privează de luciul unei înalte frunți pe care, neîndoios, și-au odihnit ochiul orb sute de burice, fremătând de nepătrunderea unui preludiu interminabil sau suficient. Pulpele groase, de om obișnuit cu scrisul, se înfig temător într-un cur care a tocit infinite șezători literare. Dar forța stă în barba sa și în condiția filosofică ce o emană, o profundă gândire care uneori îi scapără și prin ochii triști, rămași singurul organ sexual al scriitorului care își redescoperă sexualitatea  pe marginea gropii. În rotunjimea craniului său încă se inventează scrisul și roata și sexul și Dan Puric. Continuă lectura

Impostor

Nu suport impostura deoarece eu sunt cel mai mare impostor pe care l-am cunoscut vreodată.

Aş fi un misogin insuportabil, dar femeile pe care le-am întâlnit în viaţă au fost cele mai frumoase bestii posibile. Femeia ideală se află undeva departe.

Atât de departe încât numai tu ai găsit-o… ceilalţi, ca mine,

doar cred că au întâlnit-o de fiecare dată.

Sunt un hibrid tembel şi morfonem:

când o locomotivă cu motor de licurici,

când un licurici supersonic.

Șerbet de sfinți

Victor Roncea este un dulce, Dan Puric este un sfânt iar cealalt iubit al meu este cosmetician. De la el fac rost de subiecte pentru anchetele de social şi politic. Este doldora de informaţie ca o bancă de date cu miros de Kevin Clain. Mircea Badea îşi tratează acneele la el cu extract de lamimum purpureum ; Gâdea, cutele de pe frunte cu infuzie de myosotis; Cartianu, accentul graseiat prin masaj facial; Victor Roncea, noile obsesii religioase cu miere de albine iar nemuritorul Dan Puric se recondiţionează prin imbăieri cu public.

O comoară băiatul ăsta!

Cunosc punctele slabe ale tuturor vedetelor. Nu-mi pot ascunde nimic în momentul interviurilor. Le las să vorbească liber, creându-le impresia de siguranţă şi, la momentul oportun, când doresc să obţin de la ei subiectul căutat… ZBANG! „Am auzit că aveţi o aluniţă pe fesa stângă şi că măicuţa cu care aţi fost la Naşul nu ar fi în graţiile Patriarhiei BOR. Cică ar fi o româncă dată la ruşi, botezată precum Constantin, aproape pe patul de moarte”. Îi simt cum li se scurge toată dulceaţa pe podele. Se bâlbâie… „nebunilor!… sunteţi pierduţi! 666, ai? Slugilor!”

Dan Puric pluteşte intangibil pe bulevarde. Nu s-a ridicat încă la Tatăl. Apologeţii lui sunt din lumea bună. Nu mai deschide ochii decât pe jumătate, privind doar cu jumătate de pupilă, transpus. Bineînţeles că unghia aia intrată în carne îi trădează natura reală… dar cine ar îndrăzni să i se uite în pantof?

Cartianul nu are secrete.

Mircea trece prin faţa vitrinelor privindu-şi tricepsul, admirativ şi gândind urât despre mine: o fătucă fără viitor.

Gâdea… fruntea înaltă, bombată, ce ascunde genetic informaţiile, se luminează pe zi ce trece sub fondurile de ten de sute de euro cutiuţa.

Ştiu, sunt rea şi iubesc bărbaţii. Îmi plac luminile ce le îngălbenesc figurile în timpul şedinţelor foto, masca de desubtul figurilor, poziţia lor importantă, mintea cât o alună de pământ. Dar cel mai mult şi mai mult îmi iubesc prienul oficial. El nu merge la cosmetician şi habar n-am cum să-l iau prin surprindere. Cosmeticianul este superficial ca tip dar talentat.

Trust me

La noi în trust se fac restructurări. De vreun an se tot fac. Nu ne mai zâmbim la cafele şi facem glume forţate. Mulţi au plecat. Umblă din uşă în uşă cu „siviul” în mână sau caută pe net joburi de reporteri. Unii dintre ei se gândesc la „dreptul constituţional al petiţiei” şi la conflictul de muncă ştiind totuşi că această criză de mucava îi va da patronului câştig de cauză în instanţă. Partea proastă este că avem rate pentru casă şi maşină. Râmânem naibii la „mă-ta” în întreţinere şi chiar că nu aş suporta să-mi văd soacra în fiecare zi. Aş putea să mă reprofilez: casnic. Dar cine ar ţine la uşă un tip ca mine care nu ştie nici murături să pună, nici să calce rufele? Dana era tristă astăzi. Se foia de pe un picior pe altul lângă scrumiera de inox. (De ce nu scrie şi la intrarea în trustul ăsta ca pe uşa restaurantelor mele preferate: „în acest trust se fumează”; sau: „trust pentru fumători”?). A surprins o discuţie între şefi. E pe ducă. Dacă ne dau ăştia afară ni se duce pe apa sâmbetei toată idila secretă. Între Dana şi mine, iubito, nu este nimic serios. Doar ştii şi tu cum este în lumea noastră: mai un flirt, mai un compliment din priviri, mai un teambuilding fără urmări prea sentimentale. Oricum, criza o scoate curând din competiţie. Cred că am să te iau de mână şi plecăm în provincie. Ăia din orăşelul meu ar fi superîncântaţi dacă m-ar angaja pe post de redactor. Am creşte porumbeii lui taica-meu şi am pescui toată ziua. Asta doar dacă te disponibilizează şi pe tine. Dacă nu… asta este! Am să învăţ să calc gogoşarii mă-tii. O să fii fericită, trust me!